Sunt gata cu prima cană de cafea. M-a trezit și m-a încălzit puțin. Merg să o torn pe a doua.
Alții dorm, căci de dimineață au fost la doctor. Schimbăm tratamentul și rămâne in continuare acasă. Cel puțin săptămâna asta. Deci se fac două săptămâni de când stă(m) acasă. Ar fi putut să meargă la grădi, nu este nimic contagios, dar trebuie să se refacă. Altfel, riscul ar fi ca dacă ar da de un virus acum, să o luăm de la capăt, și poate ceva mai grav. Așa că opțiunea a fost clar, una singură.
Nu mă plâng, bine că este vioi, se joacă, și mă bombardează cu întrebări.
Mă rog, știu că după ce o să se trezească o să îmi mai schimb părerea :)) Lucrurile ar fi fost mult mai simple dacă nu ar fi fost nevoie să lucrez. Dar asta este, sunt recunoscătoare că am de lucru, așa că nici de asta nu mă plâng.
Într-un fel îmi pare bine că mai rămânem acasă, în alt fel, aseară aproape că îmi venea să plâng, în bucătărie, când pregăteam cina. Noroc că tăiam ceapă :))
În fine, să ne fie cafea tare, dublă, să ne ajungă până diseară. ✌️